Sony Ericsson a anuntat un nou slider entry-level, cu un design simplu si aerisit: T303.
Sliderul dispune de dotari satisfacatoare, oferind o camera foto de 1.3 Mpx, player audio si un modul Radio FM. Display-ul de 1.8 inch este destul de slab, cu o rezolutie de doar 128 x 160 pixeli. Interesanta este insa optiunea USB Mass Storage, care usureaza mult transferul fisierelor in si din telefon.
T303 masoara 83 x 47 x 14.7 mm si cantareste numai 93 de grame. Nu se cunoaste inca pretul la care va fi disponibil sliderul.
Fujitsu a anuntat doua noi terminale business bazate pe sistemul de operare Windows CE 5.0 Professional Plus!
TeamPad 7500Ws si Patio300 sunt doua dispozitive mobile ideale pentru cei care lucreaza cu baze de date, gestiuni, stocuri, tranzactii sau alte operatiuni business.
TeamPad 7500Ws seama cu un TabletPC ce ruleaza Win CE 5.0 Pro, avand un display XGA touchscreen de 10.4 inch! Device-ul are un procesor Intel PXA320 la 624 Mhz, 256 MB RAM, 1 GB memorie ROM si slot pentru carduri CF. Partea de conectica este la inaltime, cu USB, LAN, Bluetooth si WiFi!
Terminalul masoara 290x205x25mm si cantareste 970 de grame cu tot cu baterie. Fujitsu afirma ca produsul sau are o autonomie de peste 7 ore!
Patio300 este un terminal PDA-like, cu mentiunea ca are atasata o imprimanta mobila! Ruleaza tot Win CE 5.0 Professional Plus, dar procesorul este putin mai slab, un Intel PXA270 la 520 Mhz.
Are alura unui robot umanoid, este ironic si reactioneaza la emotiile vorbitorului
Fanatici atat dupa robotei, cat si dupa telefoane mobile, japonezii au creat un obiect care le combina pe amandoua: un terminal cu alura de robot, nostim si ironic, care urmeaza indeaproape conversatiile proprietarului sau. Picioarele si mainile sale nu sunt actionate de nici un motor, insa fata sa, ecranul, se animeaza. Robotelul va putea detecta emotiile vorbitorului si va reactiona la acestea, prin cugetari mai mult sau mai putin pretenoase. Spre exemplu, daca proprietarul suna aceeasi persoana de mai multe ori in aceeasi zi, robotelul ii va spune "O suni cam des in ultimul timp, nu-i asa?". Momentan este inca in faza de proiect insa ''Phonebraver'' va fi disponibil in magazine din luna aprilie. Dezvoltat de cel de-al treilea operator de telefonie nipon, Softbank, in colaborare cu Toshiba si alti creatori de software, telefonul va avea incorporata tehnologie de ultima generatie, legata mai ales de convorbirile intre robotel si proprietar. Softbank incearca astfel sa faca fata concurentei acerbe venite din partea competitorilor directi, NTT DoCoMo si KDDI, atrgand noi clienti prin reducerea tarifelor si oferirea de telefoane mobile surprinzatoare. Operatorul nipon va lansa, de asemenea, in parteneriat cu Disney, telefoane care seamana cu Mikey si cu celelalte personaje de desene animate ale companiei.
Panasonic profita de experienta pe care o are in materie de televizoare LCD si lanseaza un nou telefon sub brandul Viera.
P905iTV are un display superb de 3.5 inch care poate fi folosit in mod landscape, pozitie ce faciliteaza vizualizarea filmelor afisate excelent de LCD-ul cu 854 x 480 pixeli rezolutie. Acest display realizat sub tehnologia Viera dispune de un contrast inalt de 4000:1 si un framerate de 30 fps.
"Piata gri" reprezinta o problema atat pentru producatorii de telefoane mobile, cat si pentru clienti. Utilizatorul este afectat de "fenomenul gri" al telefoanelor mobile, prin riscurile pe care si le asuma in momentul in care achizitioneaza un telefon din alta sursa decat distribuitorul autorizat al producatorului respectiv.
In cazul telefoanelor, compatibilitatea cu reteaua este foarte importanta, un model care nu a fost destinat pietei din Romania putand sa aiba serioase probleme de functionare.
,Piata gri reprezinta o problema importanta, atat pentru producatori de terminale mobile, cat si pentru clienti, cu atat mai mult cu cat pe aceasta piata pot fi gasite telefoane cu interventii neautorizate la nivel de soft, sau chiar telefoane la mana a doua, reconditionate si vandute ca produs nou. Estimam ca piata gri a telefoanelor mobile ajunge la aproximativ 20-25%, poate mai mult pe segmentul premium, asa cum e cazul portofoliului Samsung, manifestandu-se in aproape toate categoriile de magazine”, explica Doru Oraselu, Marketing Manager HAT Group Co. Romania.
Pe piata din Romania, exista cazuri in care unele modele de telefoane mobile sunt aduse inainte de a fi lansate oficial de importatorii si distribuitorii autorizati si care, desi pot parea mai convenabile sau pot fi disponibile mai repede, pot aduce prejudicii serioase end-userului. Astfel un aparat care a fost destinat unei alte piete poate sa nu fie 100% compatibil cu retelele locale si unele functii pot sa nu mearga. Interventiile neautorizate la nivel de soft pot de asemenea afecta functionalitatea telefonului, fie integral, fie ca fiabilitate in timp. Exista posibilitatea ca o parte a telefoanele de pe aceasta piata sa fie telefoane reconditionate (second-hand), care pot avea defecte, incepand de la cele minore, pana la cele majore, precum o durata de viata mai scurta.